In curand parinti

Trag linie si iata ca au trecut 38 de saptamani si 4 zile de sarcina, adica 9 luni si 2 saptamani, sau luna a 10-a de sarcina, sau saptamana 39…sau mai bine hai sa nu intram in subiectul acesta ca am auzit atatea variante ca am renuntat sa mai calculez lunile ;).
Da, finish-ul este atat de aproape ca nu imi vine sa cred ca am ajuns la varsta la care sa pot sa imi iau responsabilitati asa mari :D. Wow, o sa avem copilul nostru, care o sa se plimbe prin casa, care o sa aiba maini si picioare, ochisori si toate cele ca orice fiinta.
Chiar si acum ma mai minunez cum s-au putut dezvolta 2 celule intr-o perioada atat de scurta.

Mi-am dat seama de sarcina dinainte de a se vedea la ecograf si ma stresam din cauza asta…era prea mic, saracul. Apoi, dupa cateva zile, l-am vazut prima data. Un botz de 1,8 cm dar cu o inima ca o aluna la mijloc :D. Doamne ce greu au trecut zilele alea pana cand am stiut ca este bine! Nu cred ca am sa uit vreodata.

Urmatoarea etapa care m-a marcat a fost aflarea sexul bebelului. Ce curioasa eram…pfuuu. Parca am zis, ok, acum stiu ca este bine pozitionat. Buuunn! Acum vreau sa stiu ce sex are!
Si a durat pana cand au fost siguri – la 17 saptamani abia. Mare presiune pe mine si pe tatic. Eram in cabinetul domnului dr si ne zice relaxat: “Eu nu va spun, spuneti voi ce este!” Era evident. Presiunea a fost asa mare pt mine ca mi-au dat lacrimile cand ne-a aratat. Taticu era in al noualea cer si vroia sa ia medicul in brate ;). “Da, este baiat.” – a confirmat medicul
aaa, sa nu credeti ca eram fixata sa fie baiat, dar indiferent de ce imi zicea, cred ca ma emotionam. Eram asa de curioasa, si presiunea era asa mare, incat am reactionat ca o mamica hormonata :p.

Alt hop interesant a fost cand a inceput sa se miste. La inceput era ca o adiere, apoi a inceput sa creeze valuri si intr-un final tsunami. Mereu citeam pe net si mi se zicea ca miscarea lui bebe este ca un fluture in burta. Doamne ce m-a mai chinuit afirmatia asta. Cum adica ca un fluture in burta – da ce, eu am avut vreodata fluturi in burta ca sa imi dau seama cum e?! Asa ca am gasit propria comparatie. La inceput se simte ca si cum s-ar incorda muschii prin burta. Cate un muschi mic. Nu prea iti dai seama pe unde este si ce face el acolo, dar ii simti prezenta. Il chemam mereu pe tatic sa se bucure si el de moment, dar saracul nu cred ca simtea mare lucru.
Cand au inceput sa creasca in intensitate, a devenit mai interesant si pt tatic. Care reusea, in sfarsit, sa traiasca si el bucuria pe care o simteam eu.

Apoi au urmat teste si luni de asteptare..cu marit de burtici, stari de bucurie si tristete, de griji si bucurii, de stresul ca ma maream in fiecare zi si ma facea sa imi fie tot mai dor de corpul meu de dinainte….si totusi, cand ma uit inapoi, a fost o sarcina usoara. Nu am avut greturi, nu m-a durut nimic, si chiar si acum, pe ultima suta, inca mai cutreier strazile si dealurile si merg la bazine.
Cred ca cel mai greu pentru mine a fost sa accept faptul ca va veni cineva in viata noastra si nu va mai pleca niciodata. E ciudat, stiu. Dar gandul acesta m-a tot urmarit pe tot parcursul sarcinii. Oare sunt hormonii, sau este vorba doar de pur egoism? Va las pe voi sa judecati.

Dupa cum stiti sau poate nu, sarcina se imparte in 3 trimestre mari si late. Primele 3 luni sunt stresante ca nu esti sigur daca treci cu bine. Apoi vine perioada de mijloc, cand cica esti mai echilibrat hormonal si inca nu esti cat casa, si apoi vine perioada cu gabarit depasit, nopti nedormite dar echilibru psihic. Cel putin, asa a fost pentru mine. Care este cea mai buna? Greu de zis. Este ceva ce trebuie trait de fiecare femeie si de fiecare sot alaturi de ea! Ca da, si sotul trece prin sarcina aproape la fel de intens ca si sotiile. Sau cel putin asa a fost al meu. Doamne, ce bine a fost ca am avut mereu un sprijin care imi amintea ce sexy sunt (chiar daca eu ma indepartam tot mai tare de corpul meu de tinerica :p) si ma inconjura cu dagoste de fiecare data cand mai clacam. Langa el am inflorit si mi-am pastrat capul limpede. Probabil ca este usor sa intri in depresie altfel.

Si iata evolutia…

Marti este ziua cea mare si inca mai numaram zilele. Probabil ca incepand cu luni, o sa numaram orele.
Am obosit, vreau sa imi tin puiu in brate! Vreau sa imi pot lua singura sosetele! Vreau sa fim parinti!