Rolul de mamica

Cand eram mica credeam ca la 24 de ani ma voi casatori. In conceptia mea, atunci eram matura si pregatita sa fac acest pas. Apoi aveam de gand sa astept cativa ani si sa vina un copil. Toate bune, numai ca atunci cand am ajuns la aceasta varsta “indepartata” inca aveam cosmaruri cum ca as fi mireasa. Asa ca am mai lasat anii sa treaca sa simt ca sunt in stare sa fac acest pas.
Cand ne-am decis sa avem un copil, stiam ca ni se va schimba viata complet. Ca sa fiu sincera ma asteptam la ce este mai rau, dar stiam ca o viata fara copii ar fi tare trista pentru mine. Asa ca…eram pregatita sa intru in hora si sa joc pana la capat, indiferent de suferinta. Doamne cum suna! Dar atunci nu prea imi dadeam seama ce inseamna un copil si ce simti cand ai un copil. Credeam ca un copil inseamna renuntare la tine, ca om, la sot, ca si iubit, la plimbari, ca mod de relaxare. Credeam ca o sa avem un nou membru in familie care va plange mereu si care va cere atentie si care nu va tine cont de viata noastra. Nimeni nu mi-a zis ca poti sa cresti copilul pe langa tine si nu tu pe langa copil.
Asadar eram pregatita pentru ce este mai rau si totusi eram fericita si curioasa de cum va arata bebe. Inainte sa nasc am terminat de citit cartea, am terminat jocul de pe telefon, am pregatit toate actele necesare pentru alocatia de copil si banii pentru concediu postnatal. Am incercat sa dorm cat mai mult ca stiam ca nu voi mai pupa o noapte intreaga de somn. Psihic eram pregatita pentru ce este mai rau si ma bucur ca am facut asta ca e mai bine decat sa te astepti la usor si sa vina nebunia.
Si iata ca am nascut. Un bebe care a fost luat pe neasteptate, care nici macar nu a plans imediat ce a iesit din burtica si care ne tinea in suspans.
Surpriza mare a fost ca am nascut si, in spital fiind, inca ma puteam juca pe telefon, inca aveam timp sa ma relaxez si sa ma uit la TV. Hmmm ceva nu se potrivea cu ceea ce ma asteptam. Apoi am ajuns acasa. Mi se zisese ca nu vom mai ajunge sa ne uitam la un film cap coada cel putin 2 -3 ani. Buah, va dati seama ce nasol era. Si totusi, am ajuns acasa, am pus bebele in patutul mobil si a stat si “s-a uitat” cu noi la film. Extraordinar! Asteptam sa vina greul. Am zis ca este usor ca este inca mic si nu au aparut colicii. Am citit si urmau sa apara pe la 3 saptamani. Au trecut 3, 4, 5, 6 si nimic. Din cand in cand erau mici dureri de burtica (sau asa am crezut) si ne-am repezit sa ii dam siropel de colici (in stil romanesc) ca asa recomandau mamicile pe care le cunosteam.
Singura mare schimbare in prima perioada au fost trezirile noaptea. Se trezea la 3 ore sa manance. Dar totul dura cam 10 min si apoi trecea direct la somn. Fara plimbat in brate si fara povestiri. Ne-am tinut tari. Bebe a dormit in camera lui din ziua 1 si noaptea nu l-am schimbat, nu am aprins becul si nu am vorbit cu el. Asa ca a invatat repede ca noaptea este noapte si ca atunci lumea doarme. Singura lui problema era foamea. Chiar radeam noaptea ca atunci ca atunci cand sugea cadea lapticul in burta ca intr-o pestera goala. Deh, fomist ;).
Ziceam ca rolul de parinti nu este bine sa fie jucat de oameni prea constienti. Te apuca damblaua daca stai sa te gandesti la cate se pot intampla cu el daca aia sau daca cealalta. In primele zile vorbeam cu parintii pe skype si ne intrebau cat de des il schimbam de Pampers. Ups, noi cam uitasem sa facem asta :D. “Pai… cand ne amintim” – acesta a fost raspunsul nostru. Noroc ca parintii stiu cu cine au de lucru si nici ei nu m-au crescut prea constient :))). Inconstienta nu dauneaza. Intr-o dimineata, dupa o noapte de neschimbat, avea bebe modelul de la Pampers pe fund de la caca. Saracutul de el. Noroc ca el nu s-a plans si ne-a luat asa cum suntem. Stia ca pana la urma va fi schimbat πŸ˜€
Cum am plecat amandoi cu conceptia ca bebe creste pe langa noi si nu noi pe langa bebe, am evadat la numai o luna cu Felix in Romania. Am fost la mare, la Brasov, la Bacau si Iasi. El s-a adaptat si s-a bucurat ca l-am luat cu noi (sau cel putin asa ne imaginam noi). Nu s-a plans si a parut la fel de fericit ca atunci cand statea acasa. Slava Domnului ca imi cam faceam griji sa nu se strice πŸ˜€
Acum fugim in dreapta si stanga cu el si deja am planuit si urmatoarele concedii. Ce sa zic, poate am fost norocosi si am tras unu bun, sau poate ca suntem prea inconstienti si trec multe pe langa noi. Habar nu am. Ce este cert, este ca a invatat sa isi petreaca timpul singur, cu jucariile, sa stie ca si noi suntem oameni si ca nu ne invartim in jurul lui. Se bucura cand mergem si stam la vorbe si ne primeste mereu cu interes la el in camera, sau cand il luam la o vorba sau la plimbarica. Ne accepta asa cum suntem asa ca il acceptam si noi pe el cand mai are cate o zi miorlaita.
Tata zicea mereu ca nu exista carti pentru parinti (sau poate ca exista)…dar cine poate sa confirme ca daca iti cresti copilul dupa carte va iesi unul bun. Fiecare isi creste copilul dupa cum simte si dupa puteri. Eu zic ca asta este cea mai buna deviza…decat sa te tii dupa atatea reguli care oricum nu se pot aplica in acelasi mod la toti copilasii.

Asadar mi-am facut debutul in rolul de mamica la aproape 30 de ani cu experienta 0. Nu stiam cum este sa dadacesti copilasii, preferam un catelus. Dar iata ca acum sunt implinita si nu exista bucurie mai mare pentru mine decat sa imi privesc puisorul cum rade, gangureste, plange, se supara sau isi studiaza indelung mainile nou descoperite. Il iubesc cu bune si rele si nu imi mai pot imagina viata fara el langa noi.
Incet ne pregatim pentru perioada cand va merge si cand isi va trage toate in cap. Din nou ne pregatim pentru ce este mai rau, dar cine stie cu ce ne mai surprinde πŸ˜‰

cateva poze cu noi…ca nu ma pot abtine πŸ˜‰

abdomene πŸ˜€

ce bine e la tati

oare ce sunt astea?

Trei luni si un puseu de crestere

…sau cum se numeste perioada cand bebe este cu fundul in sus :D. Asta este, bineinteles, interpretarea mea.
Dupa ce ne obisnuise bebe ca doarme toata noaptea, si asta la numai doua luni jumate, s-a apucat iar sa se trezeasca. Explicatia…cica exista aceste puseuri de crestere. Hmmm oare de la ce vine puseu? De la push? adica este impins in sus :D. Mda, se pare ca devin filosofica. Se poate sa fie de la faptul ca ma tot intreb de ce bebe a inceput iar sa fie fomist peste noapte. Sa nu credeti ca este o tragedie. Adica se trezeste pe la 3, papa 10 min cu ochii inchisi si apoi iar somn de voie. Dar totusi… Dupa trei saptamani in care bebe a dormit toata noptea de ajunsesem sa ma trezesc eu sa vad daca mai respira, am ajuns din nou aici.
Intre timp a implinit si Felix trei luni si de acum este flacau mare. Se zice ca de acum isi si face obiceiuri si ca este mai atent la ce se intampla. Si tind sa cred partea asta pentru ca il vad ca nu prea mai vrea sa stea cuminte, intins in carucior, ci prefera sa priveasca lumea si sa discute in dreapta si stanga. Daaa, este sociabil. Inca nu stie sa stea in fund dar se pare ca pozitia orizontala nu mai este agreata. Inca ma gandesc la o solutie intermediara ca sa nu stricam coloana si, totusi, sa ii satisfacem curiozitatea.
Trei luni ne-au intampinat cu 5,7 kg si 62,5 cm. Un vaccin in picior i-a marcat si perioada de…”de acum esti mare, vaccinat” :p. Nu este un flacau prea mare si nici prea mic. Medicul ne-a asigurat ca este exact in standardele normale. Nu pot sa spun ca ma ingrijoreaza asta, dar cum in ultimul timp am auzit ca toti copiii sunt prea mari, ma asteptam sa avem si noi unu de genu’. Dar el este un dragut si are grija de salele mele asa ca nu se arunca prea sus.
Dar sa revenim la aceste puseuri de crestere, ca, de fapt, despre asta vroiam sa scriu. Se spune ca in primul an de viata trece un copil prin 5 puseuri de genul acesta. Primul este in primele trei saptamani de viata, apoi intre saptamana a sasea si saptamana a opta, apoi in luna a treia, a sasea si a noua. Asadar noi suntem la puseul numarul trei. Acum ce sa zic, ma uit inapoi si nu imi dau seama cand au fost celelalte puseuri pentru ca la noi nu s-au schimbat prea brusc lucrurile. Cica in perioada acestor puseuri creste copilasul foarte tare fizic sau intelectual…ca brusc va face ceva nou. Cu asta m-au facut astia curioasa. Oare ce mai poate sa aduca nou acum?! Cand oricum in fiecare zi ne incanta cu o alta indemanare. πŸ˜€
Partea buna a puseurilor este ca dureaza numai cateva zile. Asta ce inseamna? ca apoi va dormi iar bebe toata noaptea? Hmmmm.
Dar hai, ca nu ma plang aici. Este un copil bun care nu ne da de furca mai deloc. Il trambalim cu noi peste tot si tot ce cere este cate putina atentie din cand in cand…aaa si niste tzitzi suplimentar.

Dar sunt curioasa…voi ce experiente aveti cu puseurile?

Va pupa un flacau de trei luni, nici prea mare nici prea mic, numai bun pentru salele lu’ mami ;).

Alaptatul

Deja dinainte sa nasc mi-am dorit sa alaptez. Citisem despre avantajele alaptatului pentru bebelusi dar si pentru organismul in refacere al mamei…asa ca pentru mine se punea numai problema daca reusim sau nu. Aveam un exemplu inaintea mea, al mamei, care a reusit sa ma alapteze cu greu pana la 3 luni si eu nu am luat mai deloc in greutate. Se pare ca ea a fost in cele ~5% dintre femei care nu prea au laptic de calitate.
“Deci da, eu sunt produsul laptelui praf si totusi am crescut mare.” – asa incercam eu sa ma consolez in caz ca nu merge treaba.
Am nascut la un spital care se lauda cu faptul ca ajuta mamicile sa isi intre in rolul lor mai usor si nu le lasa sa plece din spital pana cand nu stiu sa stapaneasca cu maiestrie aceasta practica. Asa ca am ascultat cuminte toate sfaturile care mi se dadeau si am stat cu inima la gura pana cand am reusit sa concurez cu doamna Pamela Anderson :D, atunci am avut confirmarea ca si-a dat drumu laptele. Nu cred ca este vreun secret faptul ca la inceput fiecare mamica isi alapteaza bebele cu colostrul. Un fel de pre-laptic care este bogat in proteine, enzime, vitamine, minerale, factori de crestere, anticorpi…intr-un cuvant ceva bun bun care trebuie folosit la maxim. Nefiind in cantitati mari, alaptam la inceput la fiecare ora, sau chiar la doua ore. Am alaptat asa si pentru ca numai asa reuseam sa stimulez lactatia. Au fost doua zile lungi in care ma intrebam daca oare eu o sa fiu ca mama sau o sa am laptic din cel bun. Ma trezeam noaptea, trezeam bebele si ii dadeam sa manance. Adormea la san, il dezbracam ca sa se trezeasca, il puneam in lumina puternica, doar sa isi faca treaba :D. Ce tratament de armata! Dar a dat rezultate rapid. Asistentele il numeau “Naturtalent” (talent de la natura) cand era vorba de supt. Cam dadea clasa la ceilalti bebelusi ;).
Nu vroiam suplimente pentru bebelus si in spital nici nu se grabea nimeni sa ii dea. Il cantareau in fiecare zi si pentru ca era inca in standardele normale, asteptau sa vada cum evoluam. Dupa o zi si ceva ajunsese bebe sa piarda 10% din greutate. Doamne ce m-a speriat asta! Dupa ce ca era numai un pic, el mai si slabea…Apoi m-am linistit, era normal. Si uite asa am reusit sa pornim instalatia si in ziua cand am iesit din spital aveam niste…robinetzi…de bateam orice pompa la debit :D. Reusise sa ia de la o zi la alta 150g, de au venit asistentele de doua ori cu cantarul sa confirme. Nu le venea sa creada…
Ajunsi acasa, scoliti pe tema asta, au mers toate ca unse. Bebe manca bine si in prima luna a luat 1.5 kg. Mancacios din fire (sper sa ramana asa ca are cu cine sa semene :D), ma tragea de maneca la fiecare 2,5h – 3h ca ii e foame. De adormit, nu mai adormea la masa ci doar cand era plin cadea ca un erou pe spate, plin de laptic la gura :))).
Am niste imagini cu el de la inceputuri cand sugea pe nerasuflate (atunci nu stia ca totul este pentru el) si gafaia ca nu facea fata cu suptul si respiratul in acelasi timp :))). Ce galagie mai facea la masa…ii spuneam magarus :))).
In afara de zecile de avantaje care le enumera internetul cand e vorba de alaptat, este si faptul ca ajungi sa studiezi bebele foarte de aproape. Si ca sa vezi, avem aceasi forma la degetul mare. Tare treaba! Probabil ca daca nu as fi alaptat, habar nu aveam de asta.
Este timp, in cele 10 min cat sta la san sa stai cu lampa de studiu pe bebelus si sa vezi ce mai aduce nou sau sa descoperi ceva ce nu stiai ca este acolo :D.

Acum este alaptatul si mai placut. Bebe flirteaza cu mine cand incepe sa fie satul si imi zambeste pe furis cu tzitzi in gura, sau se mufeaza cu sete diminetile in care a luat pauza cate o noapte intreaga si isi tine cu mana “mancarica”. Acum nu mai este magarus. Mananca incet si cu mai multa precizie, ca sa nu cumva sa piarda vreo picatura din bunatatea de mancare πŸ˜€
A fost mai greu la inceput sa alaptez de fata cu alti oameni care priveau curiosi cum Raluca a devenit mamica. Dar toate astea s-au schimbat si acum mi se pare un lucru atat de natural si simplu. Ma gandesc cu groaza ca in cateva luni va trebui sa si pregatim mesele si nu va mai merge totul asa simplu ca acum.
Daca as mai avea un copil, as alapta? Da, sigur. Este extraordinar cate descoperi la omuletul din bratele tale.

Wakeboarding weekend

Si iata ca a venit si in Germania vara si am reusit sa evadam din nou un weekend la lacul Langenfeld de pe langa DΓΌsseldorf.
Am impachetat copilul :D, am luat placa, neoprenu si am plecat ;).
Ionut s-a incarcat de energie pe lac, iar eu m-am putut bucura de cateva manevre de maestrii, cazaturi de incepatori si cateva raze de soare. Bebe a fost de treaba, ca de obicei, si a dormit tot timpul in carucior.
Si ca sa nu pastrez numai pentru mine imaginile de acolo, le impartasesc cu voi.

Stiu, ca startul nu pare foarte greu dar eu cand am incercat prima data sa fac wakeboarding am cazut dupa 3 – 4m in repetate randuri cu fata de apa :))).
Ei bine, l-am captat si pe Ionut in cateva imagini cand isi lua startul ;).

Se poate ca startul sa nu mearga mereu ca la carte. Parca imi aduc aminte de inceputurile mele pe placa ;). Check this out πŸ˜€

Dap, se poate si start cu smecherii dupa multe multe exercitii…

Unii reusesc sa mearga foarte degajati, chiar si tinandu-se numai cu o mana πŸ˜€


A reusit si Ionut πŸ˜‰

Senzatii tari in curbe πŸ˜‰

Wow

O binemeritata pauza

Join us!