Cele patru luni de viata le-am serbat pe avion…cum altfel decat cum ne-am obisnuit deja. In drum spre Romania.
Ce am facut noi la patru luni? Pai iaca…
cu bunica la taclale
si cu bica la discutii
Patru luni ne-au gasit cu un baietel mancacios dar nu prea grasut (6,2 kg). Nu e nimic, ne-am promis ca o sa recuperam in luna care vine ;).
Saptamana petrecuta in Romania a transformat baietelul crescut in stil nemtzesc intr-o mica pisicuta miorlaita pe care incercam sa o obisnuim din nou la viata de armata :D. Acum nu mai e viata asa usoara ca la inceputuri dar nu e nici grea. Incepem sa simtim ca avem copil si incercam sa descoperim joculete distractive care sa bucure mica maimutica. Am inceput sa ne amintim toate cantecele pe care le stiam vreodata si trecem in revista de la “…hei Tramvai…” la “…Sunt un frate tanar care crede in dreptate…” la “…Kiss the girl…” (din Arielle) pana la poezii cu “un pitic atat de mic..” (sumbra poezie). Mami ii mai canta si “alle meine Entchen” sau mai stiu eu ce cantecel imi mai vine in minte in momentele in care trebuie sa intervin rapid ;).
Noaptea, in schimb, avem liniste. Se cere singur la somnic si ne lasa sa ne odihnim bine pana dimineata.
Comunicativ, mai curios si mai receptiv, cere tot mai des atentie si mereu ne rasplateste cu cate un zambet de babuta (inca nu e urma de dintisor)
S-a apucat chiar si de integrame cu taticul si parca ii dadea clasa 😉
Parca un pic sfios dar cu un zambet care ne topeste
Nu ne plangem, ne bucuram ca avem un baietel sanatos si activ care alearga ca un manzuc, sau de fapt care da din picioruse ca un gandacel cazut pe spate. Il iubim si el incepe sa isi prefere parintii in locul celor straini. Hmmm, oare incepe sa creasca cu adevarat?!