Cele patru luni de viata le-am serbat pe avion…cum altfel decat cum ne-am obisnuit deja. In drum spre Romania.
Ce am facut noi la patru luni? Pai iaca…

cu bunica la taclale

si cu bica la discutii

Patru luni ne-au gasit cu un baietel mancacios dar nu prea grasut (6,2 kg). Nu e nimic, ne-am promis ca o sa recuperam in luna care vine ;).
Saptamana petrecuta in Romania a transformat baietelul crescut in stil nemtzesc intr-o mica pisicuta miorlaita pe care incercam sa o obisnuim din nou la viata de armata :D. Acum nu mai e viata asa usoara ca la inceputuri dar nu e nici grea. Incepem sa simtim ca avem copil si incercam sa descoperim joculete distractive care sa bucure mica maimutica. Am inceput sa ne amintim toate cantecele pe care le stiam vreodata si trecem in revista de la “…hei Tramvai…” la “…Sunt un frate tanar care crede in dreptate…” la “…Kiss the girl…” (din Arielle) pana la poezii cu “un pitic atat de mic..” (sumbra poezie). Mami ii mai canta si “alle meine Entchen” sau mai stiu eu ce cantecel imi mai vine in minte in momentele in care trebuie sa intervin rapid ;).
Noaptea, in schimb, avem liniste. Se cere singur la somnic si ne lasa sa ne odihnim bine pana dimineata.

Comunicativ, mai curios si mai receptiv, cere tot mai des atentie si mereu ne rasplateste cu cate un zambet de babuta (inca nu e urma de dintisor)

S-a apucat chiar si de integrame cu taticul si parca ii dadea clasa 😉

Parca un pic sfios dar cu un zambet care ne topeste

Nu ne plangem, ne bucuram ca avem un baietel sanatos si activ care alearga ca un manzuc, sau de fapt care da din picioruse ca un gandacel cazut pe spate. Il iubim si el incepe sa isi prefere parintii in locul celor straini. Hmmm, oare incepe sa creasca cu adevarat?!

“Dida, mergem la Carol in parc?” Ea se uita la TV la o emisiune care era tare plictisitoare pentru copii. Fara sa se gandeasca de doua ori, isi ia Dida haina, se aranjeaza putin in oglinda, isi ia nepoata de mana si iese pe strada.
Asa mi-o voi aminti mereu pe Dida. A trait pentru noi si de multe ori uita de ea.
Chiar si cand am vizitat-o la spital si mi-am luat la revedere (urma sa plecam acasa) a tinut sa imi aminteasca sa imi iau cimbrul (adunat de ea si uscat) si tarhonul. Apoi a certat-o pe mama ca a uitat sa imi dea branza cumparata pentru noi.
Un atac cerebral, incompetenta medicilor si neglijenta noastra…toate parca s-au vorbit sa o ia de langa noi. Incep sa cred ca este un destin si poate ca ea a mai asteptat sa isi vada stranepotul ca sa poata pleca linistita…sau poate a vrut sa ne dea o lectie, sa ne invete sa fim mai buni…dar cu ce pret?!

Dida a fost mereu cocheta. Imi amintesc cutia ei de margele. Ce interesante erau pentru mine si ce mult le iubea ea. Chiar si la batranete ii placea sa se rujeze si sa isi puna palarioara cand iesea in oras.
Mereu a avut o minte agera si cand aflau prietenii si colegii ca bunica mea are calculator in camera si face contabilitate, nu le venea a crede. Ce sa mai, o bunica moderna. Cand nu a mai reusit sa tina pasul cu schimbarile din contabilitate, isi umplea timpul cu integramele. Era maestra! Ne dadea clasa la toti si noi incercam sa ii calcam pe urme.
Imi amintesc cand eram mica, si imi zicea povesti pana cand adormea povestind. Incepea cu “insira-te margarite…” si ajungea la “Spanul” din Harap Alb. O trezeam si o certam ca nu tinea sirul povestirii.
Sau cand ma ridica pe picioare si imi canta “Huta, huta cu crenguta…”. Cand am mai crescut mi-am dat seama ce abdomen puternic avea…

Dumnezeu a luat-o de langa noi fara sa ne pregateasca si parca nici nu stim cum sa reactionam acum. Cum adica ea nu mai este? Ea, care mereu ne intreba ce mai facem si ce sa ne pregateasca cand venim acasa. Niciodata nu discuta de ea si nici nu se plangea de sanatate.
Ii voi pastra mereu in amintire imaginea ei de bunica iubitoare si sensibila, doamna cocheta si puternica.

Speram sa ne ierte ca nu am stiut sa o apreciem asa cum merita si sper sa ne vada de acolo, de unde este, si sa stie ca o vom iubi mereu.
Dumnezeu sa o odihneasca!

La cateva zile inainte sa plece de langa noi

Initial am vrut sa dau titlul in limba romana si apoi mi-am dat seama ce va iesi… (ca…cu), asa ca am ales varianta in germana care oricum se potriveste avand in vedere ca barca este nemtzoaica ;).
Acum vreo doua weekend-uri, pe o vreme tipic Deutschland, am iesit si noi sa inauguram carnetul de marinar al sotului. Ceilalti doi vin din Ucraina, vecini cu noi ;), si invata si ei cum sa manuiasca armasarul pe lac 😉
Pentru ca inca il lasam pe tati sa experimenteze si sa invete cum se procedeaza, noi am stat pe margine si am pozat, am mancat, ne-am plimbat si am studiat suzeta si mainile :D.

Asta este!

Pare profesionist, nu?

eheee, am fost si noi pe dig 😉

hmmm, oare cum se desfaceau astea?

la inceput cu vasla

uuuu, tati!!!

noroc ca tanti avea tricou roz si asa ii identificam usor

si noi pe mal…la supt de degete si studiat suzeta 😀