Fricile din cele 10 luni

Yuhuuu! Am serbat 10 luni, am adaugat inca o cifra la varsta bebelusului nostru si deja ni se pare ca avem un baiat mare. O sa trebuiasca sa ma dezvat sa ii mai zic “bebelus” – incet, incet se termina perioada cu bebelusenia ;).
Cu ce marcam cele 10 luni? Pai cu 6 dinti (4 sus si 2 jos), cu mimatul parintilor in toate cele (motoricit, dansat, scos limba…), cu o burtica de 9 kg :D, cu escaladatul tarcului, patului si toate cele de care se poate tine, cu primii pasi si bautul din cana :D.
Acum altfel il smotocim, parca cu mai putina frica sa nu se strice, si deja ne intelegem cu el din priviri si mai putin din vorbe :D.

Dar toate aceste luni au fost presarate ici si colo de frici. Cred ca orice parinte stie despre ce vorbesc…la noi a fost cea mai mare frica ca nu mai respira. Poate si pentru ca el a dormit mereu bine si cand vedeam ca adoarme, intram mereu de cateva ori la el si ii puneam mana la nas. Dar de multe ori nu ajungea asta si ii punem si mana pe piept sa vedem daca bate inima. Probabil ca daca eram rupti de somn, nu mai era cazul sa tot dam buzna peste el, ca am fi rupt patul :D.
Stiu ca suna de speriat pentru cei care nu au copii, dar chiar si acum intram la el si il studiem sa vedem daca toate sunt bune.
O alta frica era sa nu se inece cu mancare – mai ales de cand am inceput diversificarea. Dar la partea asta ne-am linistit rapid. El mananca si inghite ce este destul de ok pentru dimensiunea gatului sau. Daca musca dintr-un biscuite sau dintr-un mar o bucata prea mare, este scoasa intr-o secunda. Este extraordinara mama natura cum le-a rezolvat pe toate. Aaa si ca sa nu uit, ca inainte sa ma apuc sa ii dau bucati intregi sa manance, am stat, am citit si am studiat cum se da primul ajutor si ce se face in situatii de genul. Nu de alta, dar nu vroiam sa fiu prinsa pe nepregatita masa. Planul era sa si sa merg la un curs, dar, spre rusinea mea, nu am mai apucat.
Urmatoarea frica care a venit, a fost in momentul in care a inceput sa se ridice. Brusc nu mai era bebelusul static ci incepea sa vrea sa descopere. Sus, jos, sus, jos, dreapta, stanga…ca un titirez. La inceput sufeream cu el la fiecare lovitura de parchet, la incidentele cu zabrelele tarcului, dar cred ca m-am intarit complet cand a cazut din carut. Partea interesanta, este ca atunci a plans cel mai putin din toate datile. Aaa si ce sa mai zic cand am venit acasa si avea limba capsata (cred ca s-a muscat) iar Ionut cu o aura de nevinovat.
Dar toate astea trec si te obisnuiesti in timp sa le accepti ca pe un fapt…De cele mai multe ori ma bazez pe spiritul lui de conservare dar incerc sa fiu prin preajma in caz de nevoie.

Deci da, nu cred ca exista parinte cu adevarat relaxat. Traiesti intens fiecare particica din evolutia copilului, plangi si te bucuri dar si toate acestea fac parte din viata de parinte.

DUS_0847

DUS_0852

DUS_0855

Carnaval in Düsseldorf

…cum era noi sa ratam asa ceva, chiar daca am avut un frigalau care ne musca de peste tot 😀
Anul acesta, ca in fiecare an, carnavalul din Düsseldorf a fost in februarie. Nu cea mai buna perioada pentru pozat, plimbat, mascat etc…si ma duc cu gandul la zilele calduroase din Brasilia unde se deruleaza in paralel carnavalul. Mda, asa as vrea si eu!
Buuun, si cu toate acestea, am iesit si noi la plimbare cu bebele “imblanit” si cu parintii pictati.

Spre rusinea mea, stiu foarte putine despre acest eveniment asa ca am dat un search pe net si am aflat ca aceasta perioada se numeste al cincilea anotimp. Carnavalul incepe in fiecare an pe 11.11 la ora 11 cu nasterea Hoppeditz-ului (un fel de joker) si se termina in miercurea din februarie, cand este inmormantat. Cea mai interesanta parte pentrun noi este “Rosenmontag” (lunea trandafirilor) cand iesim pe Strasse si ne umplem buzunarele cu bombonele si alte dulciuri de la “trenuletul” care traverseaza orasul. Acest trenulet este format din vreo 60 de care coloarate si incarcate de simbolistica si de oameni mascati si zeci de dulciuri :D. Anul acesta am avut din nou o tentativa de participare dar vuvuzelele, saluturile (Hellau!) si culorile de jur imprejur, au cam speriat micul membru al familiei. Asa ca am ajuns acolo, am stat 10 min si ne-am intors acasa zgribuliti si cu un bebe in lacrimi.
Si inca nu am terminat cu istoria carnavalului…se pare ca se serbeaza din antichitate, dar concret se poate urmari pana in anul 1833. Asadar, este o sarbatoare cu traditie pe care Felix o va percepe cu sguranta altfel decat noi, fiind düsseldorf-ean 😀
Acum, ca am inceput sa ma documentez, se pare ca in toate aceste zile de sarbatoare se intampla evenimente de care nu aveam habar…de exemplu femeile fac in aceasta perioada un fel de cursa de cravate si isi marcheaza colegii lasandu-i doar cu cate o bucata de material la gat. 😀

Pentru ca nu prea am apucat sa fac poze, am sa postez ce am reusit sa marchez in cele cateva momente cand nu mi-a inghetat mana pe aparat.

DUS_0714

DUS_0726

DUS_0713

DUS_0727

si am fost si noi pozati. Multumim Elena!

IMG-20130215-WA0003

IMG-20130215-WA0002

IMG-20130215-WA0005

Dar ce cai!!!
IMG-20130215-WA0007