Am mers pentru a cincia oara la Paris si acelasi sentiment pe care l-am avut prima data, l-am avut si acum…Paris-ul este orasul extremelor. Poate ca de data asta am trait si mai intens acest sentiment alaturi de “noul Felix”. Am trecut de la agonie la extaz in cateva momente, am inghetat de frig si ne-am relaxat la soare, m-am enervat si aproape ca am plans de bucurie…am trait un mix de sentimente, exact ce se potriveste Paris-ului.
Felix nu mai este copilasul mic si usor manevrabil…incepe sa devina fiinta inteligenta care vrea atentie, care are teluri si dorinte. Cu greu reusesc sa ma adaptez la adormit copilul seara (pana acum nu a fost niciodata necesar), la plimbat in carut, dat jos din carut, iar in carut si apoi iar pe jos…la mieunaturi de nemultumire cand nu are voie sa “guste” chistoacele de tigari de pe strada si alte nebunii – ca sa fiu sincera, habar nu aveam in ce mizerie traim, pana cand nu mi-a deschis ochii Felix cu “pascutul” lui de pe trotuare sau de prin parcuri. Da, mi-a trebuit si cred ca inca mai imi trebuie timp sa realizez ca a crescut si nu mai este o mica marioneta. Incep sa invat sa imi pastrez calmul, sa ii explic in acelasi ton frumos ca nu sunt ok anumite actiuni…si totusi, sa inteleaga ca si noi suntem oameni, si noi avem nevoi si nu toate sunt in jurul lui. Cred ca abia de acum incepe sa devina interesanta treaba aceasta cu “a fi parinte”.
Bucuria cea mai mare a fost cand am ajuns acasa si a revenit la “vechiul Felix” cu adormit singur si dormit toata noaptea. Cu somnuri lungi si odihnitoare la pranz – trebuie sa recunosc ca si eu sunt alt om cand reusesc sa trag pe dreapta cel putin cate o ora. Vai ce bine este ca nu s-a stricat de tot! In lumea lui, isi face singur de lucru, asa cum obisnuia, se adoarme singur cu jucariile lui, si totusi ceva este altfel…pentru ca din Paris a inceput sa mearga! Daaaa, eram in extaz toti cand l-am vazut alergand printr-un restaurant dupa o frantuzoaica de vreo 3 ani ;). Se pare ca tot femeeeile sunt baza :D. Acum vrea sa fie dus dintr-o camera in cealalta si se bucura intens cand esti langa el si il sprijini sa faca cei cativa pasi de Bambi. Inca nu pleaca singur, cu toate ca sunt convinsa ca ar reusi. Vine spre noi, atunci cand suntem in fata si stie sigur ca il sprijinim sa nu cada ;). Eh, mai lucram la curaj!
Schimbari vin acum in fiecare zi si nici o zi nu mai este aceeasi ca cealalta. In fiecare zi are alte nevoi si chiar daca imi este greu, acesta este un semn bun! Evolueaza si devine om cu personalitate.
Este greu acum? Nu este asa greu, dar nici nu mai este usor! Gata, s-au terminat zilele de relax cand bebe statea fix intr-un pat si se juca. Acum este baiat mare, cu 8 dinti cu picioruse umblatoare si cu un creieras in crestere!
Aaaaa, si ca nota de final – Paris-ul nu este oras pentru copilasi. Doamne cat am mai carat la carut sus, jos, sus, jos pe la metro-uri, muzee etc…dar cred ca ne-a facut bine la muschi ;). Faptul ca mereu ne cucereste cu acele cladiri impozante, cu Sena plina de viata, cu baghetele pariziene si stradutele inguste ne face mereu sa ne intoarcem cu drag. Ce este in cealalta extrema, nu merita mentionat pentru daca este sa trag linie, ramai cu un gust placut.
Bulevardul Champs-รlysรฉes – vedere de pe arcul de triumf
La o cafea pe Champs-รlysรฉes
Tot in gradinile Luxembourg, dar aici e si mami ๐
Imi arata tati Sena…poate ma fac marinar ๐