Am mers pentru a cincia oara la Paris si acelasi sentiment pe care l-am avut prima data, l-am avut si acum…Paris-ul este orasul extremelor. Poate ca de data asta am trait si mai intens acest sentiment alaturi de “noul Felix”. Am trecut de la agonie la extaz in cateva momente, am inghetat de frig si ne-am relaxat la soare, m-am enervat si aproape ca am plans de bucurie…am trait un mix de sentimente, exact ce se potriveste Paris-ului.
Felix nu mai este copilasul mic si usor manevrabil…incepe sa devina fiinta inteligenta care vrea atentie, care are teluri si dorinte. Cu greu reusesc sa ma adaptez la adormit copilul seara (pana acum nu a fost niciodata necesar), la plimbat in carut, dat jos din carut, iar in carut si apoi iar pe jos…la mieunaturi de nemultumire cand nu are voie sa “guste” chistoacele de tigari de pe strada si alte nebunii – ca sa fiu sincera, habar nu aveam in ce mizerie traim, pana cand nu mi-a deschis ochii Felix cu “pascutul” lui de pe trotuare sau de prin parcuri. Da, mi-a trebuit si cred ca inca mai imi trebuie timp sa realizez ca a crescut si nu mai este o mica marioneta. Incep sa invat sa imi pastrez calmul, sa ii explic in acelasi ton frumos ca nu sunt ok anumite actiuni…si totusi, sa inteleaga ca si noi suntem oameni, si noi avem nevoi si nu toate sunt in jurul lui. Cred ca abia de acum incepe sa devina interesanta treaba aceasta cu “a fi parinte”.
Bucuria cea mai mare a fost cand am ajuns acasa si a revenit la “vechiul Felix” cu adormit singur si dormit toata noaptea. Cu somnuri lungi si odihnitoare la pranz – trebuie sa recunosc ca si eu sunt alt om cand reusesc sa trag pe dreapta cel putin cate o ora. Vai ce bine este ca nu s-a stricat de tot! In lumea lui, isi face singur de lucru, asa cum obisnuia, se adoarme singur cu jucariile lui, si totusi ceva este altfel…pentru ca din Paris a inceput sa mearga! Daaaa, eram in extaz toti cand l-am vazut alergand printr-un restaurant dupa o frantuzoaica de vreo 3 ani ;). Se pare ca tot femeeeile sunt baza :D. Acum vrea sa fie dus dintr-o camera in cealalta si se bucura intens cand esti langa el si il sprijini sa faca cei cativa pasi de Bambi. Inca nu pleaca singur, cu toate ca sunt convinsa ca ar reusi. Vine spre noi, atunci cand suntem in fata si stie sigur ca il sprijinim sa nu cada ;). Eh, mai lucram la curaj!
Schimbari vin acum in fiecare zi si nici o zi nu mai este aceeasi ca cealalta. In fiecare zi are alte nevoi si chiar daca imi este greu, acesta este un semn bun! Evolueaza si devine om cu personalitate.
Este greu acum? Nu este asa greu, dar nici nu mai este usor! Gata, s-au terminat zilele de relax cand bebe statea fix intr-un pat si se juca. Acum este baiat mare, cu 8 dinti cu picioruse umblatoare si cu un creieras in crestere!

Aaaaa, si ca nota de final – Paris-ul nu este oras pentru copilasi. Doamne cat am mai carat la carut sus, jos, sus, jos pe la metro-uri, muzee etc…dar cred ca ne-a facut bine la muschi ;). Faptul ca mereu ne cucereste cu acele cladiri impozante, cu Sena plina de viata, cu baghetele pariziene si stradutele inguste ne face mereu sa ne intoarcem cu drag. Ce este in cealalta extrema, nu merita mentionat pentru daca este sa trag linie, ramai cu un gust placut.

Bulevardul Champs-Élysées – vedere de pe arcul de triumf

La o cafea pe Champs-Élysées

In gradinile Luxembourg

Tot in gradinile Luxembourg, dar aici e si mami 😉

Imi arata tati Sena…poate ma fac marinar 😉

In fata catedralei Notre-Dame a venit primavara 🙂

cu naseii

si parintii

Puteam noi sa ratam turnul?

Ea m-a motivat sa merg! 😀

Mai avem putin putin si parca ma apuca emotia! O sa facem tort, o sa cantam, o sa taiem din motz, o sa alegem din tava si o sa implinim un an!!!
Ma gandeam sa scriu acum ce am simtit in acest an, dar oare ce as putea sa scriu?!…Oare am cum sa descriu intr-un post tot ceea ce am simtit? Este ca atunci cand am decis sa scriu inainte sa nasc…nici nu stiam de unde sa incep.
O sa incerc sa ma rezum la ce imi vine in minte acum, pe moment, si sa il descriu pe Felix asa cum este la un an. Stiu, din experienta, ca se schimba caracterele si fizic nici nu mai zic…asa ca vreau sa imi amintesc cum il vedeam eu la aceasta varsta.

O sa incep cu aspectul fizic. Este un flacau de cam 76 cm, pe la 9 kg si ceva si 7 dintisori. Poate pana la un an se lupta sa il scoata si pe cel de-al 8lea ca sa implineasca varsta cu cei 8 dinti in gura :D. Nu stiam nici eu, sau cel putin nu ma gandisem sa ii numar, dar se pare ca sunt 8 dinti. Aici vorbesc strict de dinti, nu de masele. Ca d’alea inca nu avem :D.
Cateodata mi se pare ca este mai intelept decat mami…pe mine ma mai apuca nervii, dar el este un tip calm si ascultator. Intre timp a inteles ca anumite obiecte nu sunt pentru el (ca de ex telefonul lui mami la care a reusit sa sparga ecranul) si de atunci il ia scurt si il pune la loc. Stiu pentru ca l-am testat. I l-am lasat la indemana sa vad ce face. Bineinteles ca i se parea tare interesant dar i-am explicat si explicat si explicat si iata ca intr-un final avem rezultate. Nu stiu daca este bine sau nu, dar noi vorbim foarte mult cu el si ii explicam ce ne deranjeaza si la ce folosesc obiectele. Stiu, multa lume crede ca este prea mic si nu stie. Eu pe asta nu o cred! Sau nah, la noi nu se aplica.
Stiti cum e vorba, Mi casa e su casa…ei bine, Felix are voie oriunde in casa. Daca este curios de ceva, primeste sa se uite, i se explica cum sa atinga (de ex florile, cartile, farfuria cu salata) si apoi e satisfacut. Cred ca daca i le-as lua din fata, ar fi nebun de curiozitate sa vada ce este acolo. Din cauza asta are la indemana o vaza, o biblioteca, multe sertare si dulapuri in care se poate destrabala dupa voia inimii. Dar ce este interesant, este ca nu rupe florile, nu strica paginile cartilor, ci doar le studiaza cu atentie si apoi isi vede de treaba.
Legat de asta, am cea mai draguta poveste despre el…mi-o voi aminti mereu. Era langa vaza cu flori si se apuca sa puna mana incet si finut pe ele. Eu din spate ii spun sa umble cu grija ca le doare si el incet incet. Linistita, ma intorc la calculator ca aveam ceva de treaba si cand ma intorc facuse o lalea varza…si ii zic “Uite ce ai facut?! Saraca de ea! Nu iti e mila? Daca ti-as rupe si eu tie mana sau te-as trage de par?” si se apuca saracul se stranga petalele de pe jos si incerca sa le puna inapoi…Si atunci am stiu, copilul intelege!!! De atunci trece cu grija, o studiaza, cateodata o mangaie dar isi vede de treaba mai departe.

De ceva timp a invatat si sa riposteze daca nu vrea sa plece dintr-un anume loc si eu incerc sa ii respect asta. Se supara si face un fel de tataddataaaa suparat, ca un mos care bolboroseste. Este tare simpatic si ma bucur ca incepe sa aiba si personalitate si dorinte – mda, am sa regret eu ca am zis asta :D.

Ma gandeam care au fost cele mai grele momente de cand il avem. Pai cred ca cel mai greu a fost cam acum o luna cand a fost racit cobza…Imaginati-va o maraiala continua de dimineata pana seara…macar noaptea dormea! Am crezut ca ma usuc de energie. Cand venea Ionut acasa, dupa munca, il lua in primire si eu ma rasfatam la cate un film, o baie sau niste sport…

Cel mai frumos moment…oare care a fost cel mai frumos? Ca parca in fiecare zi este asa frumooos! Imi amintesc cu drag cand ne-am dus cu el la mare, la Brasov, la Bacau, la Iasi si avea o luna si un pic. Ne trezeam toti 3 dimineata la 5 si ne incarcam de energie la rasarit si apoi trageam inca o tura de somn. Era asa mic si de treaba!
Mor de dragul lui cand se trezeste si nu striga, nu plange ci se joaca singurel si ne asteapta sa mergem sa il luam. Doar in babyphone se aude cate un chiot si mai nou cate un gangurit cand vorbeste cu jucariile. Acum, cand mergem sa il luam, se uita in jur si isi ia repede una din jucarii – pe Lucy sau pe Rila – ca nu cumva sa plece fara. Stie ca odata intrati in camera, urmeaza sa il luam si cum sa plece el fara prietenii lui?!

Iubeste scamele, pietricele, firmiturile si tot ce este mic si se poate lua intre doua degetele, macaralele, cum le numeste tati. Este pupacios si vine la iubit. Ma striga daca nu sunt pe faza si se cuibareste in bratele mele si sta nemiscat doar ca sa il iubesc.

Dap, suntem mandrii de el si il iubim tot mai tare! Este toata averea noastra si asta ne face bogati!

Hobby-ul preferat! Joaca de-a degetelul si eticheta 😀

Fiecare cu mouse-ul lui!

si…ei, cam asta face toata ziulica