Copilul in patul conjugal

Suntem 3 deja de mai bine un an si pot sa spun cu mana pe inima ca nu am dormit nicio noapte cu odorul cel mic in pat, ca dorm in fiecare noapte cu cel mare ;).
Deja dinainte sa nasc, am decis ca indiferent de cat de tare ne va doare, nu il luam cu noi in pat. Trebuie sa recunosc, ca in prima luna l-am luat intr-o dupamasa si am “dormit” amandoi. In sensul ca eu nu am inchis un ochi, de teama sa nu il stric si el a dormit normal, adica fosnait si miscator, ca orice copil normal. Atunci mi-am pus pentru prima data intrebarea cum de reuseste cineva sa doarma cu bebe in pat?! si sa se mai si odihneasca. Ori eu sunt denaturata, ori este o treaba care necesita muuult exercitiu.
Citisem in diverse carti ca este bine sa il tii la tine in camera in primele 3 luni, dar exclus sa il tii in pat…dar cu toate astea am zis sa incercam sa il punem in camera lui.
Am cumparat un babyphone (adica un fel de receptor la noi si un transmitator la el) ca sa auzim fiecare miscare, am primit o camera de luat vederi pe care i-am montat-o pe figura si asa am crescut copilul ;).
Acum, ca nu mai sta fix, avem camera montata intr-un coltisor ca sa vedem totul per ansamblu. Dar tare buna este, plus ca iti mai salveaza din timpul pe care il folosesti pentru a intra si iesi de la el ca sa vezi daca e bine.

Buuun, dar cum a fost la inceput? Prima luna se cam trezea din 3 in 3 ore si cum eu eram cu lapticul, cam eram de servici. Norocul facea ca era mare mancau si cum mergeam la el, sugea tot in 10 min si apoi instant somn. De multe ori nici nu ma trezeam de-a binelea si fugeam mai departe la somn in bratele lu’ tati! :).
Cateodata eram zuza de cap si cand ma trezeam, ma dadeam cate un cap de dulap,mai o mana de usa :)))…dar am rezistat eroic. Noroc ca nu prea a tinut asta cu trezitul din 3 ore decat putin si apoi am reusit sa ne odihnim si noi si el sa doarma si cate 5 ore legate.

Imi pare rau ca nu a dormit cu noi? Nuuu, poate ca sunt eu mai paranoica, dar mereu ma gandeam ca daca il strivesc.
Dupa ce a mai crescut, nici el nu ne-ar fi acceptat sa dormim impreuna pentru ca el era obisnuit in lumea lui, cu patutul plin de jucarele pe care le lua in brate.
Daca m-as fi intins langa el, credea ca ne jucam.

Imi era teama ca nu mai respira? Daaa, si mergeam sa il controlez din cand in cand la nasuc si apoi cu mana pe inimioara si apoi ma duceam linistita la somn.

Cum este acum? Doarme tot singur si suntem fericiti. Si noi, si el. Eu ma bucur ca dorm doar eu cu mosul meu si ne tinem noptile in brate.
Daca plange, mergem la el, il linistim. Rar se intampla sa se mai trezeasca noaptea, dar daca este sa fie, mergem la el. Nu ii e frica, pentru ca stie ca suntem prezenti la apel, de fiecare data cand e nevoie.

Dimineata il “salveaza” tati si il aduce la noi si ne jucam toti 3. Mare pisoi avem ca se baga tot in sufletul nostru la iubit 🙂

poza proaspata de aseara – dupa ce “s-a adormit”

DUS_1548

2 Ani pe hartie

Ah, sa nu va ganditi ca Felix a implinit 2 ani deja…o fi el Fat Frumosu lu’ mama da nu creste intr-o zi cat altii intr-un an..cel putin nu inca ;).
Marti am serbat 2 ani de casnicie si ca orice cuplu din secolul XXI, am serbat online ;). Maine recuperam si vom serba in 3 ca asa ne sade bine.

Doi ani suna atat de putin in comparatie cu cei 38 cat au parintii mei, dar am impresia ca am fost impreuna de-o viata.
Avem noi doi ani de casnicie, dar sapte ani de relatie.

Un scurt remembering…

2005, 6 noiembrie, Viena – aici ne-am cunoscut
Picture 059

..au urmat ani zbuciumati
2006_05_Brasov 006

IMG_7164

..2010, Septembrie Alanya, Turcia (am fost ceruta de sotie)

DSC_0236

daaa, exact aici, doar ca era seara

DSC_0153

cam asa arata my ring, pe care imi era frica sa-l port pe plaja ca sa nu il stric 😀

DSC_0142

..restul este istorie…

un an mai tariu ne-am casatorit, mai exact pe 11.06.2011 :D.

Daca ne mai iubim? Normal ca ne mai iubim si inca la ce nivel. Cred ca mai tare decat la inceput 😉 Asa cum zic des, ne iubim pana la cer si inapoi de cateva infinite 😉

German vs Roman

Stau in Germania de 4 ani! Acum imi dau seama ca deja au trecut 4 ani de cand sunt in aceasta tara, care atunci cand eram mica, o vedeam ca un mic paradis. Si cate mi s-au intamplat in acesti patru ani, de bine, cu siguranta 🙂 – m-am maritat, am o mandrete de baiat si totusi nu cu asta vroiam sa ma laud ci cu faptul ca am inceput sa invat despre o noua cultura.
Cand m-am mutat in 2009 in Germania, eram sigura ca ii cam cunosc pe nemti. Avand in vedere istoria mea de copil crescut in scoala germana, mers in Germania de mica si stransul contact cu cei de aici, credeam ca nu are ce sa ma mai surprinda.

Prima data am venit in Germania (a se retine!) de Est in 1993. Practic cei din est erau mai in urma decat cei din vest asa ca teoretic nu ar fi trebuit sa ma uimeasca atat de tare diferentele. Imi amintesc cateva lucruri care ma dadeau pe spate atunci – in primul rand nu intelegeam de ce strazile au atatea linii?! Domne!!! Cand intrerupte cand neintrerupte…incredibil! Si nu ma impresionau autostratzile, cat acele linii desenate pe strada :D.
Apoi am fost uimita de magazinele care aveau usi cu senzor si se deschideau singure :))) Hehehe ce loc frumos de joaca pentru mine, care faceam un du-te vino in jurul usilor :))). Vai de mine, si acum ma distrez si nu pot decat sa imi imaginez cum ma priveau uimiti nemtii!
Alta treaba care m-a dat pe spate era de cum aratau fructele in magazine si cum toate merele aveau aceeasi marime! Pe atunci ma fascina treaba asta, credeam ca este un lucru bun care se datoreaza muncii nemtilor…nicidecum zecilor de chimicale.
Ce sa mai zic, in 1993 Germania era pentru mine un mic paradis, unde toata lumea era draguta si iti dadea de toate, unde erau banane si alte bunatati pe masa si puteai sa mananci oricand si gaseai sa cumperi mereu tot ce vroiai, unde era curat si unde lumea avea de baut in casa nu stiu cate feluri de sucuri si ape (mda, sifonarul din mine :D).
Tot ce imi doream, era sa ma mut in aceasta tara minunata si as fi dat orice sa ma dea ai mei cuiva de pe aici ca sa cresc si eu in paradis :D.

Dupa ce am tot fost in Germania de mica, am ajuns sa imi indeplinesc visul si sa stau o perioada mai lunga cu bursa de la facultate. Noh, si atunci am cunoscut Germania care nu mai era paradisul de alta data. Nu mai era nimeni sa iti dea bunatati, nu ma mai plimba nimeni de ici colo…era asa cum este Germania, adica o tara ca oricare alta. Ajunsa la facultate, m-am lovit de birocratie infinita si idei limitate, de rasisti care te catalogau din prima ca erai strain…Bine, ca am vazut si multe parti bune, ca de exemplu posibilitatea de a munci si te plimba, sansa de a te dezvolta prin acces la informatie, dascali muncitori si implicati si drumuri de bicicleta ;).

De ce am povestit toate acestea? Pai vroiam sa ajung la punctul cel mai important…cum ii vad eu pe nemti, acum, fata de romani?

Nemtii sunt prieteni desavarsiti. Daca ajungi sa castigi prietenia unui neamt, greu mai scapi de el ;). Lupta sa pastreze prieteniile, pentru ca ei nu leaga asa multe ca noi. Dureaza mult pana cand ajungi sa fii prieten cu unul de aici, poate ani, dar cand ajungi, esti pe viata. Noi suntem mai latini, mai ne imprietenim, mai ne dezprietenim…

Apoi cand este vorba de mancare, sunt tare amarati. Ei prefera cam ce este ieftin…da, acesta este cuvantu cheie, ieftin. Se multumesc cu o portie de cartofi prajiti si un carnat. Sunt departe de francezi care stiu sa adulmece fiecare imbucatura. Neamtu vrea sa umple matzu fara smecherii!

Sportul…dupa ce ani la rand au fost fruntasi la obezitate, nemtii s-au apucat de sport. Ce e drept, ii cam si ajuta mediul. Au parcuri de alergat, bazine la indemana oricui, piste de wakeboard-ing, sali pentru catarat si tot felul de alte sporturi de nici nu am mai auzit de ele. Si cand este vorba de sport, neamtu investeste in cele mai bune echipamente. Deh, hobby-urile sunt tare importante. Noi am cam ramas aici in urma si am impresia ca singurele hobby-uri pe care le avem sunt sa bem sa mancam bine si sa mergem la iarba verde :D.

Moda – apoi cand e vorba de moda – ce vezi si ce nu vezi aici…orice este ok, atata timp cat tu te simti bine. La noi sunt domnisoarele mai bibilite, mai cu fustita, mai cu toc, mai coafate…ei, in Germania cateodata vezi femei pe strada si te intrebi daca nu cumva sunt barbati. Nici nu stiu cum e mai bine. Se vrea egalitate, barbatii le trateaza ca pe niste egale, atunci si ele se comporta ca ei si multi dintre ei ca ele.

Si ca ajunsesem la un subiect despre egalitate…imi dau seama ca in Germania s-au cam pierdut vechile bune maniere. Aici nu vezi usa deschisa, scaun tras, haina luata…probabil ca asta va disparea si de la noi in curand, uitandu-ma la generatia ce urmeaza.

Daca la noi te duci in club si iti arunci pe masa cheia de la BMW, expui ceasul de la nu stiu ce firma si hainele de fita…in Germania se ascund. Invidia te urmareste la orice pas si nimeni nu se lauda cu ce are. Toti isi ascund avuturile si nu discuta despre bani. Subiect tabu!
Invidia este prezenta si in Romania si in Germania, dar in fiecare tara cu alt gust. In Germania daca afla ca esti in bani sau ca invarti ceva, cauta, prin cale la limita legalitatii, sa iti bage bete in roate :D. La noi se stie ca ala care are, oricum a dat si da zeci de spagi…asa ca si daca este invidiat, nu se apuca nimeni sa ii caute in cazier 😀

La partea cu rasismul, si nemtii si romanii sunt rasisti. Doar ca nemtii devin mai putin rasisti atunci cand te stiu amarat in Germania. Doamne fereste sa ai o functie mai mare sau un salar la nivelul lor. De preferat sa fii brutar sau femeie de servici, si atunci te ajuta cu placere si te accepta in tara lor ;).

Intr-un cuvant, este frumos in Germania, dar nu este deosebit. Au un sistem medical pus la punct pentru ca au bani, dar pe dinauntru este plin de uscaturi. Au posibilitati de sport si dezvoltare – au. Au strazi bune? Au…si cate si mai cate..
Imi place aici? Da, ca aici este casa mea acum, ca este o tara buna in care sa imi cresc copilul, care este sigura si curata.
Ce ma tine aici? Jobul, copilul, care vreau sa creasca intr-un mediu curat si sa invete inca o limba, posibilitatea de calatorie si miscare…si poate sunt mult mai multe pe care nu mi le amintesc acum…
As pleca de aici? Da, fara probleme 🙂