Incep sa ma intreb tot mai des…oare acestea chiar stau in balanta? Daca iubesti, nu poti sa disciplinezi? Si invers…
…imi vine sa rad, dar cand ma gandesc la disciplina, mereu mi-o imaginez pe tanti “educatoarea / ingrijitoarea” Clarei din “Heidi”. Nu stiu cati stiu despre cine vorbesc – dar imi imaginez o tanti cu o figura lunga si ascutita, cu ochelari cu rama neagra si groasa si cu forma pisiceasca :D. Tare le mai certa pe aceste fetite in desene si eu mereu ma speriam de ea.
Am reusit sa fac un screenshot:
Se zice ca toti avem nevoie de limite si reguli, mai ales in domeniile in care nu ne pricepem. De exemplu copiii, care au creierul ca un buretel si cam gol, nu prea stiu cum sa se comporte in viata de zi cu zi…asa ca incearca de toate. Se suie pe perdea, sar pe tine, iti dau cu palmele…credeti ca toate acestea sunt din rautate? Ei bine, eu nu cred. De unde sa stie ei ce este voie si ce nu daca nu li s-a impus nicio limita?! Noi credem ca daca le permitem orice, suntem parinti buni si atunci ne vor aprecia mai tare. Din experienta mea, as spune ca nu este asa. Observ ca impunandu-i lui Felix limite, se simte mai sigur si stie in ce directie sa o ia. Bineinteles ca ii las si lui libertati – sa danseze pe canale, sa urce zeci de scari in sus si-n jos, sa se balaceasca intr-un vas cu apa – daaar, si cand il rog sa stea linistit la masa, colaboreaza. Cand il rog sa vina sa il imbrac, se adapteaza…de ce? Pai pentru ca daca nu, toate aceastea au urmari.
O sa dau un exemplu banal, hai doua, pe care le aplic cu succes de cateva zile.
Imaginati-va ca suntem la masa, macam si brusc copilul nu mai deschide gura, incepe sa se joace, sa ma distraga de datul mancarii…Ia o bucatica de carne in gura cu chiu cu vai si ma uit satisfacuta la el cum o mesteca. Dupa niciun minut – timp in care intorc fata catre cealalta parte ca sa nu il intimidez- vad bucatica pe jos, semimestecata. brrrrr, pai sa nu te ia Gaia?! Bun, mai incercam o data. Ii spun, hai, ca este taiata marunt. O iei cu tu cu furculita? El ia satisfacut furculita, se lalaie putin prin macare cu ea si nu reuseste sa intepe nimic, da jumatate din carnita pe masa ca nu are stabilitate, eu dau sa il ajuta si hop ca zice: “lasseeeee” (adica lasa-ma). Apai tatic, eu ce sa fac? sa fac tumbe?! Ce sa inteleg din asta? Copilului nu ii este foame, nu? Bun, il intreb: “Iti este foame? Sau iti iau farfuria” Copilul se face ca ploua si imi raspunde in sictir: “Vaca – Muuuuu” (are niste poze lipite pe peretele de langa scaunel cu animale). Noh bun, atunci ii spun: “Inseamna ca nu iti este foame, hai jos!” Bineinteles ca riposeaza si cand vede ca eu trec cu adevarat la actiune deschide larg cu gura si colaboreaza asa pentru inca vreo 3 guri.
Intelegeti cand spun ca ai nevoie de rabdare cat pentru 5 vieti? :D…dar sa stiti ca eu nu o mai percep atat de greu de cand aplic metoda asta cu mare succes. Ah, si sa nu credeti ca a mers din prima. Nuuu, primele dati l-am dat jos, i-am luat farfuria si la revedere. Abia dupa cateva interventii si-a dat seama ca eu nu glumesc.
Asemanator am procedat si cu imbracatul cand plecam din casa sau venitul spre casa. De cateva ori l-am lasat jos, in bloc si am plecat cu liftul. Apoi a venit de urgenta – fara crize, fara urlete.
Sa nu credeti ca nu il las si pe el sa isi faca pasarelele. De exemplu intram in scara, urca scarile de cateva ori, eu il astept, timp in care ii repet cam la fiecare 2 minute ca sa mergem sus…el isi face linistit plimbarea – nu ma supar, e normal. Dar deja cand sunt 5 minute si noi inca nu ne-am mutat din loc, il las si plec. Pana nu a vazut ca vorbesc serios, nu m-a crezut pe cuvant.
Vedeti cat de detasat pot sa discut acum? Ei bine, de cateva nopti dorm din nou :D. Copilul s-a reparat si cum banuiesc ca a fost o masea (ca pe ce sa dau vina?!), ma relaxez cu gandul ca acum are dantura completa :D. Yuhuuu! Haideti sa bem pentru asta!
Sa va spun un secret? Se zice “schimba-te tu si cei din jur se vor schimba” – da, eu m-am schimbat. Incerc sa nu ma mai enervez, incerc sa il inteleg, ii impun limite si sunt consecventa (o regula o data zisa si aplicata, nu o mai iau inapoi). Este mai bine? Daaaa, de 1000 de ori. Incepusem sa am prea multe fire albe si parca nu imi sta asa bine la 31 de ani 😉