Dragoste vs Disciplina

Incep sa ma intreb tot mai des…oare acestea chiar stau in balanta? Daca iubesti, nu poti sa disciplinezi? Si invers…

…imi vine sa rad, dar cand ma gandesc la disciplina, mereu mi-o imaginez pe tanti “educatoarea / ingrijitoarea” Clarei din “Heidi”. Nu stiu cati stiu despre cine vorbesc – dar imi imaginez o tanti cu o figura lunga si ascutita, cu ochelari cu rama neagra si groasa si cu forma pisiceasca :D. Tare le mai certa pe aceste fetite in desene si eu mereu ma speriam de ea.
Am reusit sa fac un screenshot:
Screenshot 2014-01-27 10.06.37

Se zice ca toti avem nevoie de limite si reguli, mai ales in domeniile in care nu ne pricepem. De exemplu copiii, care au creierul ca un buretel si cam gol, nu prea stiu cum sa se comporte in viata de zi cu zi…asa ca incearca de toate. Se suie pe perdea, sar pe tine, iti dau cu palmele…credeti ca toate acestea sunt din rautate? Ei bine, eu nu cred. De unde sa stie ei ce este voie si ce nu daca nu li s-a impus nicio limita?! Noi credem ca daca le permitem orice, suntem parinti buni si atunci ne vor aprecia mai tare. Din experienta mea, as spune ca nu este asa. Observ ca impunandu-i lui Felix limite, se simte mai sigur si stie in ce directie sa o ia. Bineinteles ca ii las si lui libertati – sa danseze pe canale, sa urce zeci de scari in sus si-n jos, sa se balaceasca intr-un vas cu apa – daaar, si cand il rog sa stea linistit la masa, colaboreaza. Cand il rog sa vina sa il imbrac, se adapteaza…de ce? Pai pentru ca daca nu, toate aceastea au urmari.

O sa dau un exemplu banal, hai doua, pe care le aplic cu succes de cateva zile.
Imaginati-va ca suntem la masa, macam si brusc copilul nu mai deschide gura, incepe sa se joace, sa ma distraga de datul mancarii…Ia o bucatica de carne in gura cu chiu cu vai si ma uit satisfacuta la el cum o mesteca. Dupa niciun minut – timp in care intorc fata catre cealalta parte ca sa nu il intimidez- vad bucatica pe jos, semimestecata. brrrrr, pai sa nu te ia Gaia?! Bun, mai incercam o data. Ii spun, hai, ca este taiata marunt. O iei cu tu cu furculita? El ia satisfacut furculita, se lalaie putin prin macare cu ea si nu reuseste sa intepe nimic, da jumatate din carnita pe masa ca nu are stabilitate, eu dau sa il ajuta si hop ca zice: “lasseeeee” (adica lasa-ma). Apai tatic, eu ce sa fac? sa fac tumbe?! Ce sa inteleg din asta? Copilului nu ii este foame, nu? Bun, il intreb: “Iti este foame? Sau iti iau farfuria” Copilul se face ca ploua si imi raspunde in sictir: “Vaca – Muuuuu” (are niste poze lipite pe peretele de langa scaunel cu animale). Noh bun, atunci ii spun: “Inseamna ca nu iti este foame, hai jos!” Bineinteles ca riposeaza si cand vede ca eu trec cu adevarat la actiune deschide larg cu gura si colaboreaza asa pentru inca vreo 3 guri.
Intelegeti cand spun ca ai nevoie de rabdare cat pentru 5 vieti? :D…dar sa stiti ca eu nu o mai percep atat de greu de cand aplic metoda asta cu mare succes. Ah, si sa nu credeti ca a mers din prima. Nuuu, primele dati l-am dat jos, i-am luat farfuria si la revedere. Abia dupa cateva interventii si-a dat seama ca eu nu glumesc.

Asemanator am procedat si cu imbracatul cand plecam din casa sau venitul spre casa. De cateva ori l-am lasat jos, in bloc si am plecat cu liftul. Apoi a venit de urgenta – fara crize, fara urlete.

Sa nu credeti ca nu il las si pe el sa isi faca pasarelele. De exemplu intram in scara, urca scarile de cateva ori, eu il astept, timp in care ii repet cam la fiecare 2 minute ca sa mergem sus…el isi face linistit plimbarea – nu ma supar, e normal. Dar deja cand sunt 5 minute si noi inca nu ne-am mutat din loc, il las si plec. Pana nu a vazut ca vorbesc serios, nu m-a crezut pe cuvant.

Vedeti cat de detasat pot sa discut acum? Ei bine, de cateva nopti dorm din nou :D. Copilul s-a reparat si cum banuiesc ca a fost o masea (ca pe ce sa dau vina?!), ma relaxez cu gandul ca acum are dantura completa :D. Yuhuuu! Haideti sa bem pentru asta!

Sa va spun un secret? Se zice “schimba-te tu si cei din jur se vor schimba” – da, eu m-am schimbat. Incerc sa nu ma mai enervez, incerc sa il inteleg, ii impun limite si sunt consecventa (o regula o data zisa si aplicata, nu o mai iau inapoi). Este mai bine? Daaaa, de 1000 de ori. Incepusem sa am prea multe fire albe si parca nu imi sta asa bine la 31 de ani 😉

Un an si 9 luni si o gura de aer

Cu toate ca am nervii invartiti pe bigudiuri de 10 ori de cand cu trezirile nocturne ale copilului nostru, pot spune ca varsta de un an si noua luni ne-a adus si putina liniste. Daaa, copilul a inceput din nou sa isi faca singur de lucru si chiar ne uimeste cu propozitii intregi. Nu exista cuvant pe care sa nu il reproduca, cateodata extraordinar de corect, iar alta data doar pe jumatate, dar un lucru este cert, nu il rateaza pe niciunul. Nu conteaza de limba vorbita, la el germana, romana, engleza sau chiar si maghiara suna la fel de natural.
Mda, acum traim cel mai intens varsta cu “ce este asta” si ce ne surpinde ca dupa cateva zile repeta lejer orice obiect trecut in memorie.
Am impresia ca rolul de mamica nu mai este cel usor care mi se parea cu numai un an in urma. Da, inca trebuie sa ma educ si sa imi stapanesc nervii si ce este cel mai important trebuie sa iau pauza din rolul de mamica. Eh, simt ca este cazul sa incep munca. Am zis! Decat sa stam mult si prost impreuna, mai bine putin, dar de calitate maxima!
Ce sa zic, pe cat este de simpatic la aceasta varsta, pe atat de mult imi impleteste nervii in adevarate cositze cand nu reuseste sa se impuna.

Acum nu il mai astept cu orele sa urce si sa coboarele scarile de la beci. Eu stiu ca el are nevoie sa faca asta o data, hai de 2 ori, iar el stie ca nici eu nu il pot astepta o vesnicie. Asa ca ne-am adaptat unul dupa celalalt. El isi face exercitiile, iar eu il astept in limita bunului simt :D.

Cu schimbatul inca avem o problema…prefera sa clonconeasca in pisu decat sa dam pampersul jos, dar cand este vorba de plecat din casa, isi aduce singur “pacicii” si “cuciula” si da sa iasa pe usa. Usor il trag de maneca si ii amintesc ca mai are si geaca ;).

Lupta grea se da cand ii este somn, foame sau nu se simte bine. In momentele de acest gen se incheie orice semn de bun simt si daca nu jucam ca el, ne da instant cate un sah mat cu urlete la nivel maxim! Am zis ca imi pun casti ca sa ma protejez 😀

Ma gandesc cu groaza ca va citi o ne-mamica sau un ne-tatic acest articol si isi va pune mana in cap, dar pana nu esti parinte, nu iti dai seama ce izvor de putere exista in noi, in fiecare. Iubesc la maxim, ma enervez la maxim, rad si ma minunez intens, cum nu am crezut ca se poate in aceasta viata.

DUS_4751

O luna in Romania

Anul acesta am fost boieri…ne-am relaxat pe perioada sarbatorilor o luna in Romania. Tare este bine la noi, in Romanica, dar la un moment dat parca te-ai cam umplut de carnati, te-ai cam saturat sa stai musafir la unul si altul si parca tot mai bine este la tine acasa. In afara de faptul ca ne-am ingrasat putin (ca deh, asa este modelul de sarbatori) si am fost loviti de raceala inca de cum am ajuns in Romania, totul a fost excelent. Zilele s-au scurs pe nesimtite si parca abia ajunsesem cand am realizat ca trecusera deja doua saptamani. Spre rusinea noastra, nu am apucat nici de data asta sa stam de vorba cu toata lumea…dar speram ca data viitoare sa ne planuim mai bine timpul.

Ce as putea sa zic despre Romania?! Pai am stat la Bucuresti, unde ne-au marcat Mall-urile. Domneee, ce furnicar! Cat succes au aceste cladiri imense si cata lume iese pe Bulevard, pardon, in Mall la plimbare!
Apoi am fost la Bacau cu trenul. Moama, noi inca suferim de “problema frigului in tren”. Cum am mers la Clasa I, au facut oamenii caldura, nu asa. Cred ca aveam vreo 30 de grade ca incepuse sa ne ia cu ameteli iar copilul a renuntat intr-un final la incaltari ca ajunsese sa se imputa. Parca au zis, ati vrut Clasa I, nah atunci caldura ca doar ati platit!
Nici nu mai povestesc de micii afaceristi cu ziare din 2000 vara la pret de 10 de ori mai mare…ca pe astea le cunoaste toata lumea.
Dupa Bacau am mers la Brasov! Frumos oras! Hmmmmm. Ce sa povestesc ca eu sunt prea subiectiva…am mancat ciorba in paine si de cartof cu tarhon la Bella Musica, am admirat bradul imens din Piata Sfatului, am beut, am fost la ski, ne-am masat si ce este cel mai important – am vazut muuulta lume! Toti la fel de faini cum ii stiam si tare bine a mai fost cu ei.
Apoi a urmat Iasi. Acolo am fost impresionati de ornamentele frumoase, de atmosfera calda si mai ales ne-am distrat de strazile noi pavate care nu au nicio linie (vroiam sa zic niciun marcaj). Asa ca fiecare merge pe unde are chef…ca la noi! Aproape ca uitasem ca nu cu mult timp in urma si Brasovul era asa si nemtii care veneau in vizita se minunau cum de nimerim pe unde sa o luam. Mi se pareau absurzi si iaca acu-s si eu asa!
Dupa Iasi a fost iar Brasovul la rand, unde am avut onoare sa taiem motul finutului nostru drag, ne-am revelionit la Plaiul Foii si apoi iar Bacau si gata! Back home!
Credeti ca a fost relaxare? A fost un pic, dar parca abia acum ne relaxam oscioarele dupa atata alergatura. Mi-a fost dor de casa noastra si parca acum imi este mai draga decat inainte.

Cum a fost copilul? Pai floare la ureche. Ajunsese saracul sa se ceara la somn in orice patut de copil pe care il vedea. Nu mai cunostea conceptul de camera lui. Oriunde era un patut, se intindea sa se suie. Cerea lapticul si apoi somn.
Tare i-a mai placut lui cu atata atentie si bunicute si bunici in jur.

Intr-un cuvant – La multi ani in 2014! Speram sa reusim si la anul asa o escapada smechera ca tare este bine sa ne lasam rasfatati!