Cum te cheama? Nu!

Avem un baiat de 2 ani si 2 luni, il cheama NU!, locuieste in NU! si are NU! ani :).

Daca acum cateva luni, povestea cu drag de unde vine, cum il cheama si cati ani are, acum ne izbim la fiecare intrebare de un mare NU. E chiar nostim. Vezi asa un pui de om, ca se impune cu tarie si spune NU :)). Da, inca pot sa rad si da, este rasul meu. Sa nu credeti ca nu stam cu 10 carti de psihologie in fiecare seara, incercand din rasputeri sa intelegem mogaldeatza simpatica de langa noi. De ce rad inca?! Pt ca mi-am dat seama ca orice comportament, pleaca de undeva. Exista motive si ei nu o fac din rautate.
Dar cat este de greu sa intelegi un copilas de 2 ani, care nu stie sa se exprime, care nu intelege ce este amalgamul de sentimente din jurul lui?! Este greu, domne! Dar nu imposibil! Des avem probleme sa ne punem in postura altui adult, ce sa mai zic in postura unui copilas care oricum nu functioneaza ca noi…

Ce ne doare mai tare, este somnul dulce…pfff, stiti cum este sa iti sune “ceasul” in fiecare dimineata la ora 6 cu un urlet dulce: “Maamaaaa” sau “Taaattaaaa”? Daca nu stiti, cumparati copil de 2 ani. Cum e vorba, daca nu ai bunici, cumpara…tot asa se aplica si la copii :D.

Cred ca invatam sa nu ne mai enervam pe el. Pur si simplu incercam sa citim ce simte, sa ne amintim ce l-a putut afecta in ultimele luni (pentru ca mai nou am aflat ca dureaza pana cand digera si ei unele schimbari), sa ne documentam ce drum sa alegem…da stiu, suna greu. Dar nu este greu cand este vorba de copilasul tau. Apoi, cand vine la tine si te intreaba spasit – “Pot sa te iubesc? Pot sa te mangai?” si te ia in brate si se lipste de tine…stiti cum este asa o imbratisare? Pai eu va spun sigur, ca dupa asa una, sigur intineresc cu 10 ani!
Si dupa ce l-ai inteles, parca si el este altul. Brusc colaboreaza, brusc este comunicativ, brusc te simti implinit ca ai reusit sa intelegi copilul de langa tine! Pana la urma, ce satisfactie de parinte mai mare decat asta?!

Am zis si mai zic: Copiii cresc, iar parintii se educa. Nimeni nu poate explica ce inseamna sa fii parinte, trebuie sa o traiesti si sa te educi alaturi de ei!

Cu o mana pe tastatura si cu una pe mancare

Faptul ca sunt mancaciosul satului si ca nu adorm noaptea pana cand nu visez la ce voi manca a doua zi, nu cred ca este o surpriza pentru cei care ma cunosc. Adulmec orice iz de mancare si imi imaginez o masa plina de bunatati frumos aranjate si diversificate. Cand mergem la restaurant, intai gust din mancarea sotului, pentru ca nu cumva sa ratez primele guri din farfuria frumos aranjata :D.

Pana aici, toate bune si frumoase…problema intervine cand stai lipit de scaun cam 8 – 9 ore zi si lovesti cu degetele energic tastura…atunci iti vine sa snack-uiesti. Si uite asa, ajungi sa arunci in tine tot felul de bunatati, de care te minunezi la sfarsitul zilei unde au disparut.
Asta imi aminteste de o intamplare tare simpatica. Un prieten drag a avut sansa sa zboare cu Lufthansa la business class si a primit o mica ciocolatica cu semnul Lufthansa. El mi-a daruit-o mie, iar eu am decis ca nu o voi manca. Imi placea prea mult cum arata…Dar cum nu prea este cum o planuiesti, am adormit cu ea langa pat, pe noptiera. Cand m-am trezit dimineata, disparuse :(. Unde credeti? Exact, in burtica ;). Cum zice Felix? – “Mami, tu ai bebe in burtica? Amila are bebe!”, iar eu ar trebui sa-i raspund: “Nu mami, mami are ciocolata :D”.

Asa ca am decis ca vreau inca sa mai incap pe scaunul de la munca si m-am pus pe controale. Acum snack-uiesc doar la ore fixe (in jur de ora 10 si pe la ora 16) si atunci o mana de alune, nuci sau migdale sau cirese, piersici, morcovi, mere :D. Tine? Pai tine, cand vad ca ma fac cat malul si vreau sa ma franez! Ce sa zic, noroc ca noi, femeile, suntem multi-tasking si putem sa urmarim si ce papam pe langa munca de servici :D.
Tare mai mi-s modesta!