Daca acum vreo luna ziceam ca am ajuns sa ma usuc de energia de a avea copil de 2 ani…acum incep sa redescopar magia varstei plina de curiozitati. Cat este de frumos sa vezi cum fiecare faptura si jucarie prinde viata, cand vezi ca pana si masinile au gurita, iar joaca de-a printul, de-a soferul sau mai stiu eu ce prind cu adevarat contur alaturi de el.

Cand eram mica, imi placea sa ma joc de-a saracele :D. Doamne ce joc stupid! Dar mie imi placea sa strang in casuta formata din scaunele o papusica si cateva fasolici si un pic de nisip ca sa avem ce manca ;). Deseori imi imaginam ca il iau pe frate-meu de acasa si fug cu el si ma ascund in transformatorul din parc. Aveam de gand sa ma abonez la lapte ca stiam ca el bea lapte, iar banii vroiam sa-i produc din crosetat – hehe aveam business plan calumea, nu?…

Citeam zilele acestea o carte, care spune cat de mult ne dez-filosofam o data cu varsta. Ajungem sa nu ne mai bucuram de “nimicurile”, care acum ii umplu sufletul copilasului nostru. De exemplu, Felix se opreste la fiecare gaza mica si o studiaza. Ii vede picioarele, culoarea, se minuneaza cum reuseste sa care ceva…oare cati dintre noi mai pot sa vada aceste detalii minunate?
Imi place cand il vad ca-l ia pe Shaun de plus si ii deschide cartea si ii citeste :D.
Imi place cand se opreste la fiecare tufa de floricele si le adulmeca, ca un tauras.
Ma fascinez de lumea descoperita prin ochii lui si nu pot sa nu asociez cu…

“Insa ce indragostiti
Si copiii se opresc
Uite un copac cu flori”
Un copac cu Flori – de Stefan Hrusca

“Ce zambet poate fi
Mai sincer, mai curat
Ce ochi stiu a vorbï atat de adevarat”
O lume minunata de Mihai Constantinescu

Chiar daca inca niciunul dintre noi nu are dubla cetatenie, ne comportam ca si cum am avea. In suflet suntem romani, dar mancam Wurst si Pommes, mergem pe autostrazi si bem bere.
Vrem sa fim si cetateni germani? Pai de ce nu? De stricat n-are ce strica. Mai grav era daca o pierdeam pe cea romana, asa suntem de 2 ori castigati. O sa avem doua perechi de parinti si cand nu are timp un umar sa ne lase sa ne plangem amarul, vom plange pe celalalt ;).

Am mai scris eu candva despre romani si nemti si acum cred ca pot sa scriu din nou. Multe informatii s-au mai adunat in imaginea mea de om cu inima de roman si locuitor de tara germana.
Cu cat locuim mai mult aici, cu atat ne dam seama cat suntem de diferiti. Si ca sa vin cu o imagine mai noua – campionatul mondial de fotbal cand nemtii s-au bucurat timid la fiecare castig de meci, la fiecare gol bagat… Oameni perseverenti si cuminti, sa nu supere, sa nu deranjeze, un fel lasa-ma ca sa te las sau mai bine zis respecta-ma ca eu te respect. Nici macar la noi, in fata blocului nu s-a auzit mare zumzet, chiar si dupa ce au castigat a4 a stea. Pai daca erau romanii – moama, cum se bucura romanii!!! Rup usa! Tipa in gura mare ce tari sunt si cate au reusit! La noi fiecare gol este motiv de inca 10 beri, inca o palinca si un dans :D.
Eu nici nu judec, nici nu apreciez. Aici lumea se bucura dar cu limita – sa nu trezeasca copilasii adormiti (ca deh era trecut de ora 0 cand s-a dat finala cu Argentina), sa nu raneasca pe cineva cand ii apuca dansul triumfatorilor… un alt cuvant nici nu gasesc, decat bucurie timida vs urlet de glorie.
Neamtul se bucura, dar in locul pentru bucurat. Romanul nu baga in seama – “ce loc de bucurat?! Pai daca imi vine a ma bucura, pai eu imi si trag pantalonu-n jos in mijlocul strazii :D” Nu eu, sa ne intelegem 😉

O mare diferenta pe care o mai vad este apropierea de familie. Daca noi locuim inca la gasca cu mama, tata, sora, sot si copii…sau daca nu locuim cu ei, macar impartim prin telefon si un partz :D.
Ei bine, neamtu e gata pe la majorat. Iese din casa si este pe picioarele lui. Copiii ii face pe barba lui si bunicii ii sprijina din cand in cand. De cate ori credeti ca a auzit mama ca acum, ca are fiica-sa copil va trebui sa se mute in Germania… ca deh, asa se poarta! Sau macar sa se pregateasca sa tina copilu mai des pe la ea. Pfff, hai ca sigur stiti in jurul vostru macar un cuplu la care locuieste sora, mama, soacra etc…
Nu domne, in Germania exista moase pentru perioada de dupa nastere care te invata cum sa-l speli, cum sa-l alaptezi, cum sa-l culci, iar bunicile isi vad relaxate de viata lor mai departe. Ca sa nu mai povestesc de perioada cand iti vine sa arunci copilul pe geam…exista o sa salvare de urlatori pe care poti sa o suni in orice moment si te ajuta. Oare de ce credeti ca s-au format aceste servicii?
Cum e mai bine? Pai sincera sa fiu, e cam greu pe la 60 de ani sa te apuci sa cresti un sugar urlator, dupa ce tu ai avut noroc de copii somnorosi. Asa zic acum?! Pai da, mai ales ca eu imi imaginez batraneti linistite. Vreau sa vina nepotii la mine?! Pai ce intrebare este asta – sigur ca da. Dar vreau sa-i cresc?! No fxxing way!

O alta experienta, mai noua, pe care am trait-o, este mersul la cosmetica. In Romania, cam toate gagicile merg la pensat, la mani, la pedi…etc. Aici nu exista. Cand spui ca dai o data pe luna 50 de oiro ca sa te bibilesti, raman toate cu ochii cat cepele. Cica mda, iti permiti! Bineinteles ca nu zice nimeni nimic, dar nu pot sa imi imaginez ca le trece altceva prin cap. Din cauza asta, partea asta de bibileala cam sufera in Germania. Greu, greu am gasit un salon ok la care sa ma duc si sa ma las rasfatata o data la 2-3 luni. Ca bineinteles ca tanti are full time ocupat. Probabil cu tipe de toate natile :D.
Nici n-am intrebat, dar nu cred ca se bat multe nemtoaice sa stea la bibilit. Este vazut ca un lux si gata!

Sosul din mancare. Nu stiu cati dintre voi ati mancat in Germania..aici ai sos in tot ceea ce mananci, chiar si in salata! Pana aici! Mereu cand ajung la restaurant si vad ca se balaceste o bucata buuuna de peste intr-un sos imens albicios si dulceag, mi s-a terminat apetitul. Cuvintele magice: “Ohne Soße!”
Ca noi, romanii, nu prea ne impacam cu sosurile, este cam clar. Noi avem sos in tocanita si cam atat! Apoi, daca tot e sa fie, macar sa nu fie alb! Biacz

Ca si nota de final, ca de aici am plecat cu tot ceea ce am enumerat…avem un copil care reuseste sa vorbeasca intr-o propozitie in germana si romana, caruia ii curg cuvintele in valuri, care a inceput sa diferentieze intre cele doua limbi si isi rectifica propozitiile cand ii arunca din greseala educatoarei cate o vorba in romaneste.
Da, el va fi cu dubla cetatenie si nu doar pe hartie!

Cat suntem de internationali? Pai la baza suntem romani, traim in Germania, mancam la restaurante turcesti si japoneze 😀 muncim la firme americane si la mine in birou este un taiwanez, un indian (crescut in Africa) si je, un roman :).

Ce as putea sa mai adaug…nu pot decat sa ma gandesc cat ne vom mai internationaliza. Daca in unele tari se casatoresc oamenii in familie ca sa nu piarda averea, pentru noi asta chiar nu este o problema. Suntem atat de internationali ca nici nu mai stim unde este acasa. Oare este acasa la mama unde primim bunatati si radem pe limba noastra sau este acasa unde stam in fiecare zi si ne ducem traiul? Nici nu mai stim. Ideea de Vaterland se cam sterge si am impresia ca urmasii se vor lega si mai putin de locuri.
Ma uimesc ca, traind in Germania, merg cu trenul si aud mai multa araba decat germana, dar asta este normal. Suntem intr-un mix total si ne obisnuim.
Inca nu am invatat sa rad la glumele nemtesti si inca nu ma pot adapta la ideea de planning cu luni inainte pentru o dupamasa relaxata cu prietenii, dar invatam sa traim in Germania cu mici idei romanesti. Asta suntem noi, asta sunt multi din prietenii din jurul nostru. Oare ce vor fi copiii?